5/5 Igiebooh 3 years ago on Google
(Translated
by
Google)
On
December
31,
1852,
the
National
Theater
was
inaugurated,
with
the
play
"Zoe
or
the
Borrowed
Lover",
vaudeville
with
songs,
a
play
translated
by
Bobescu,
with
music
by
Wachman,
starring
Nina
Valery
and
Costache
Caragiale.
The
theater
building
was
built
in
Baroque
style
for
the
most
part,
had
a
ground
floor
with
338
stalls,
three
rows
of
lodges,
a
luxurious
foyer
with
Carrara
marble
stairs
and
a
large
gallery,
where
students
and
pupils
had
free
access.
.
The
whole
hall
had
1000
seats,
was
considered
the
third
largest
in
Europe,
and
had
excellent
acoustics.
In
the
first
two
years
after
its
opening,
the
theater
was
lit
with
tallow
candles
and
since
1854
rapeseed
oil
lamps
have
been
used.
Later,
the
theater
was
lit
with
aerial
gas
and
then
with
electric
light.
In
1875,
the
Great
Theater
in
Bucharest
became
the
National
Theater,
under
the
direction
of
the
writer
Alexandru
Odobescu.
During
World
War
II,
on
August
26,
1944,
German
aircraft
carried
out
a
mission
to
destroy
the
Telephone
Palace,
but
the
bomb
missed
its
target
and
fell
on
the
National
Theater,
which
was
on
the
other
side
of
the
street.
Although
the
National
Theater
building
was
destroyed,
the
theater
continued
to
operate
with
two
"loan"
stages
-
the
"Studio"
Hall
and
the
Comedy
Hall.
The
site
of
the
old
National
Theater
remained
vacant
until
the
1990s,
when
the
Novotel
Hotel
was
built
there.
The
entrance
portico
of
the
building,
which
disappeared
in
1944,
was
symbolically
rebuilt,
becoming
the
entrance
portal
to
the
hotel's
new
glass-fronted
building.
The
current
theater
building
was
inaugurated
in
its
original
version
in
December
1973,
then
considerably
modified
in
1983-84.
,
returning
to
its
original
external
form
in
2012-2014.
The
initial
project
(1964-1973)
was
signed
by
the
architects
Horia
Maicu,
Romeo
Belea,
Nicolae
Cucu
(et
al),
the
resistance
structure
by
the
engineer
Alexandru
Cișmigiu.
The
National
Theater
building,
which
was
built
with
three
performance
halls,
respectively:
Mare,
in
building
A
and
Sala
Mica
and
Sala
Atelier
in
Building
C,
was
inaugurated
successively
between
December
20,
1973
and
1976.
The
building
remained
unfinished
on
the
outside,
because
Nicolae
Ceaușescu
did
not
agree
with
any
of
the
frescoes
presented
to
be
executed.
on
the
walls
left
"in
apparent
masonry",
it
seems
that
because
he
did
not
appear
represented.
Subsequently,
the
apparent
brick
in
the
area
reserved
for
frescoes
was
covered
with
a
Rușchita
marble
plywood.
Modification
from
1983
-
In
the
1980s,
at
the
request
of
Nicolae
Ceaușescu,
the
building
was
completely
remodeled
on
the
outside
and
partially
on
the
inside
(the
foyers
were
partially
preserved
from
the
original
version),
by
a
team
led
by
the
architect
Cezar
Lăzărescu.
The
building
designed
by
Horia
Maicu's
team
was
remarkable
in
its
time,
with
an
expression
that
was
part
of
the
modernism
of
the
'60s,
but
remained
unfinished
on
the
outside
-
the
fresco
with
the
history
of
the
theater,
which
was
to
cover
three
facades
of
the
theater,
was
not
never
made,
leaving
the
body
of
the
theater
in
exposed
brick
masonry,
under
the
"hat"
of
reinforced
concrete,
elegant,
which
had
become
its
symbol
and
which
was
also
fateful
(the
fact
that
the
shape
of
the
building
did
not
resemble
a
"house"
in
the
classical
sense
and
brought
with
a
hat,
seems
to
have
been
the
reason
why
Ceausescu
requested
its
remodeling).
Inside,
two
large
tapestries,
probably
the
most
important
works
of
Romanian
decorative
art
at
that
time
and
until
today,
survived
the
fire
of
the
'70s
and
can
be
admired
even
now,
in
the
foyer.
(Original)
La 31
decembrie 1852 are
loc
inaugurarea
Teatrului
Național,
cu
piesa
"Zoe
sau
Amantul
împrumutat", vodevil
cu
cântece,piesă
tradusă
de
Bobescu,
cu
muzică
de
Wachman,
având
ca
actori
principali
pe
Nina
Valery
și Costache
Caragiale.
Clădirea
teatrului
a
fost
construită
în
stil
baroc
în
cea
mai
mare
parte,
avea
un
parter
cu
338
staluri,
trei
rânduri
de
loji,
un
foaier
luxos
cu
scări
de
marmură
de
Carrara
și
o
mare
galerie,
unde
aveau
acces
studenții
și
elevii,
în
mod
gratuit.
Sala
în
întregime
avea
1000
de
locuri,
era
socotită
a
treia
în
Europa
ca
mărime,
și
avea
o
acustică
excelentă.
In
primii
doi
ani
de
la
deschidere,
teatrul
a
fost
luminat
cu
lumânări
de
seu
iar
din 1854 s-au
folosit
lămpi
cu
ulei
de
rapiță.
Mai
târziu,
teatrul
a
fost
luminat
cu
gaz
aerian
și
apoi,
cu
lumină
electrică.
În 1875,
Teatrul
cel
Mare
din
București
devine
Teatru
Național,
sub
directoratul scriitorului Alexandru
Odobescu.
În
timpul
celui
de-al
Doilea
Război
Mondial,
mai
exact
în 26
august 1944,
aviația
germană
a
executat
o
misiune
de
distrugere
a Palatului
Telefoanelor,
bomba
însă
a
ratat
ținta
și
a
căzut
pe
Teatrul
Național,
care
se
găsea
de
cealaltă
parte
a
străzii.
Deși
clădirea
Teatrului
Național
a
fost
distrusă,
teatrul
a
continuat
să
funcționeze
cu
două
scene
"de
împrumut"
-
Sala
"Studio"
și
Sala
Comedia.
Terenul
vechiului
Teatru
National
a
rămas
viran
până
în
anii
1990,
când
s-a
construit
acolo
Hotelul
Novotel.
Porticul
de
intrare
al
clădirii
dispărute
în
1944
a
fost
reconstruit,
simbolic,
devenind
portalul
de
intrare
în
noua
construcție
cu
fațadă
de
sticlă
a
hotelului.Actuala
clădire
a
teatrului
a
fost
inaugurată
în
versiunea
ei
originală
în decembrie 1973 ,
modificată
apoi
considerabil
în
1983-84,
revenindu-se
la
forma
inițială
exterioară
în
2012-2014.
Proiectul
inițial (1964-1973)
a
fost
semnat
de
arhitecții Horia
Maicu, Romeo
Belea, Nicolae
Cucu (et
al),
structura
de
rezistență
de
inginerul Alexandru
Cișmigiu .Clădirea
Teatrului
Național,
care
a
fost
construită
cu
trei
săli
de
spectacol,
respectiv:
Sala
Mare,
în
corpul
A
și
Sala
Mica
și
Sala
Atelier
în
Corpul
C,
a
fost
inaugurată
succesiv
între
20
decembrie
1973
și
anul
1976.
Clădirea
a
rămas
neterminată
la
exterior,
deoarece
Nicolae
Ceaușescu
nu
a
agreat
niciuna
dintre
variantele
de
frescă
prezentate
pentru
a
fi
executate
pe
pereții
rămași
„în
zidărie
aparentă”,
se
pare
că
din
cauză
că
nu
apărea
și
el
reprezentat.
Ulterior,
cărămida
aparentă
din
zona
rezervată
frescelor
a
fost
îmbrăcată
cu
un
placaj
din
marmură
de
Rușchita.
Modificarea
din
1983 -
În
anii
1980,
la
cererea
lui
Nicolae
Ceaușescu,
clădirea
a
fost
complet
remodelată
la
exterior
și
parțial
la
interior
(s-au
păstrat
parțial
din
versiunea
originală
foaierele),
de
către
o
echipă
condusă
de
arhitectul Cezar
Lăzărescu.
Clădirea
concepută
de
echipa
lui
Horia
Maicu
a
fost
remarcabilă
la
vremea
ei,
cu
o
expresie
care
se
înscria
în
modernismul
anilor
'60,
dar
a
rămas
neterminată
la
exterior
-
fresca
cu
istoria
teatrului,
care
trebuia
să
acopere
trei
fațade
ale
teatrului,
nu
a
fost
niciodată
realizată,
lăsând
corpul
teatrului
în
zidarie
de
cărămidă
aparentă,
sub
"pălăria"
de
beton
armat,
elegantă,
care
îi
devenise
simbol
și
care
i-a
fost
totodată
fatidică
(faptul
că
forma
clădirii
nu
amintea
de
o
"casă"
în
sens
clasic
și
aducea
cu
o
pălărie,
pare
să
fi
fost
cauza
pentru
care
Ceaușescu
a
cerut
remodelarea
ei).
La
interior,
două
mari tapiserii,
probabil
cele
mai
importante
lucrări
ale artei
decorative românești
la
acea
dată
și
până
astăzi,
au
supraviețuit
incendiului
din
anii
'70
și
pot
fi
admirate
și
acum,
în
foaier.
1 person found this review helpful 👍